Ce anume determina schimbarea? Paradoxul ei evident. Se spune ca “trebuie” sa “evoluam”. De parca ar exista in mod real o evolutie. Ne cataram pe iluzii pentru a ajunge sa aprindem fitilul care va dezlega, in sfarsit, flacara perversa, haotica, a schimbarii. Cand in realitate nu calcam decat pe urmele deja prestabilite ale ADN-ului nostru, intr-un fel, stupid de perfect. O perfectiune care doare ingrozitor, din cauza faptului ca nu ne-o putem asuma. Si ca prezinta un intreg (prin urmare indivizibil, in ciuda aparentelor), pe care haosul nostru (prost) ales, nu-l indrazneste. Un intreg dintr-un alt intreg, care intotdeauna-l va cuprinde, la fel de perfect ca insasi structura sa initiala. Unica. Structura MEA (TA). Sensul, directia sunt chiar eu! Si indiferent de notiunea sau interactiunea schimbarii, nu voi putea FI, niciodata, ‘mai mult, sau mai putin’, decat parte a acestei Perfectiuni.

Daca as privi la microscop aceasta formatiune numita pamant, as constata, probabil, cu stupoare, ca tot acest musuroi infernal (deja infect) de forme, lumini, senzatii si asa-numitii “indivizi”, sunt ghidati/motivati de un singur plan. Firesc si simplu. Simplu si indivizibil. Nucleul atomului pulseaza, dinaintea inceputului (cand “inceputul” e doar o metafora), in ritmul lui ‘alb’. Lumina, mama a tuturor culorilor. Culori, aromele ce nasc viata. Da. Pulseaza, danseaza mereu in acelasi ritm. Rit. Un ritual imposibil de atins de schimbare, indiferent de complicitatile ei, aparent imprevizibile.

Cand vei reusi sa ajungi la esenta TA (si nu e nimic mai simplu, doar ca tot restul e complicat, tot restul care de fapt NU este, care musca din natura sa Vida si se regenereaza-n Nimic, ca s-o ia mai apoi de la capat), atunci vei ajunge sa privesti si tu prin microscop, revelatia timpului fara secunde, deci, fara urmari si Fara Schimbare. Si asta pentru tine ca individ inseamna eliberarea de orice frica, de orice pacat imaginar, comis intr-un timp lipsit de substanta. Inseamna “viata fara de moarte”.

Da, uneori povestile infantile, istorisite celor mici, incearca sa ne patrunda prin imagini si cuvinte, in adancurile spiritului, sa-l trezeasca la realitatea sa fara de cusur. Sa-l curate de incertitudini si de urmele grele, lasate de constinta unui timp mort, pe vesmintele ce ne acopera esenta. Dar arare ori reuseste, paradoxal, fara ajutorul acestui “timp mort”. Dintr-un “simplu” motiv, ar fi prea… simplu. Prea simplu pentru Acum. Pentru ca “Acum” e timpul pentru o schimbare…